O lecție despre diferență, cu Lara Fabian

Poate dacă le-ar fi vorbit românilor în urmă cu 15 ani, ca Madonna, despre toleranță și acceptarea celor diferiți, ar fi avut parte de aceleași fluierături auzite de starul american când a îndemnat la stoparea discriminării romilor. Dar „șansa” Larei Fabian a fost că a avut acum în față un public ceva mai evoluat, care nu a reacționat ostil, în timpul concertului de la București, atunci când cântăreața belgiană a abordat pe scenă un subiect sensibil: drepturile comunității LGBT+.

Nu a fost un discurs moralizator, nici un gest de activism exagerat. Cu modestie și naturalețe, Lara Fabian și-a introdus cântecul La différence (Diferența), pe care l-a lansat încă din… 1996 (pe albumul Pure), vorbind cu căldură despre dreptul la iubire pe care-l are orice ființă umană și care n-ar trebui judecat după standardele altora. Piesa însăși este o pledoarie în acest sens, îndemnând la acceptarea și respectarea diversității și făcând inclusiv referiri istorico-literare, la tumultuoasa relație dintre poeții Paul Verlaine și Arthur Rimbaud, care a provocat reacții scandalizate și chiar o condamnare la închisoare, spre sfârșit de secol al XIX-lea.

Cântecul La différence, scris de Lara Fabian împreună cu fostul său partener de viață, Rick Allison, a devenit în timp o piesă manifest, o odă închinată iubirii, pe care interpreta belgiană o aduce constant în fața publicului, ca o formă discretă și tenace de educare întru toleranță. Această consecvență dublată de mult curaj i-a atras și neplăceri, întrucât Lara Fabian s-a trezit cu amenințări homofobe și chiar cu perspectiva de a ajunge după gratii în țări (precum Rusia) cu politici ostile comunității LGBT+, atunci când a îndrăznit să includă controversata piesă în setlist-ul său.

Dar asta n-a determinat-o pe solistă să își abandoneze convingerile. Dimpotrivă, în 2013, primul single de pe albumul Secret a fost Deux ils, deux ells (Doi ei, două ele), titlu care vorbește de la sine. Iar de curând, ea a salutat deschis, pe pagina sa de Facebook, recunoașterea dreptului la căsătorie pentru cuplurile de același sex, în Grecia. O poziție care îi confirmă concordanța dintre exprimarea artistică și cea personală, umană.  

La București, Lara Fabian nu a insistat asupra acestui subiect, dar a ținut să-l puncteze. Pentru că, de fapt, întregul său turneu – în care s-a înscris și popasul la Sala Palatului – se intitulează Je t’aime (Te iubesc), fiind pus sub semnul iubirii. Cântăreața a oferit publicului bucureștean un periplu prin toate formele de afecțiune, de la cea filială, omagiindu-și mama siciliană prin piesa Caruso, la cea amicală și ajungând, desigur, la dragostea de cuplu, prin foarte cunoscutele Je t’aime, Je suis malade sau I will Love Again. Dar pentru că generozitatea sa depășește granițele familiale, vizând întreaga umanitate, Lara Fabian a ales să vorbească și despre conexiunea dintre oameni, prin intermediul muzicii și al empatiei, interpretând Pas sans toi și mai ales Ta peine, piesă abia lansată, care descrie dorința de a prelua uneori din povara durerii altora, pentru a-i ajuta și alina.

Entuziasmul sălii și zecile de buchete de flori cu care a fost îndelung asaltată, până dincolo de bis, demonstrează că publicul i-a răsplătit nu doar prestația scenică impecabilă, vocea fabuloasă și melodiile emoționante, ci și atitudinea naturală și căldura cu care transformă poveștile de viață în muzică. Și poate chiar curajul său de a lua atitudine în chestiuni încă sensibile și nerezolvate în țara noastră. Stare de fapt semnalată, iată, și pe cale artistică, dar și prin rapoarte precum cel făcut public de Amnesty International, care critică România, între altele, pentru nerecunoașterea legală a parteneriatelor între persoane de același sex și pentru insuficienta protejare a romilor de discriminare și segregare în educație sau locuire.

Unii se vor arăta, poate, indignați: „Ce știu străinii?”, „Care-i treaba lor?”, „De ce ne dau lecții?” etc. Însă artiștii sunt oameni ai cetății, cu voci influente, pe care pot să le pună în slujba unor cauze în care cred. Și indiferent dacă spusele lor deranjează sau nu, exprimarea nu le poate fi restrânsă la rolul de pe scenă și atât. Pentru că, așa cum spunea un personaj shakespearian, „Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”. Nu în sensul de a juca, de a se preface, ci în sensul implicării în „piesa” comună. Prin urmare, oricine își poate asuma un rol civic, cu mai mult sau mai puțin succes, sperând să miște ori să schimbe lucrurile. Talentul, autenticitatea și calitatea individuală fac până la urmă... diferența.